Wednesday, June 30, 2010

RO: Gânduri faine într-o Românie in zbucium.. Dulceaţa

salut,

Preiau un articoldin evenimentul dar care mie mi-a placut ff mult si cred ca are ceva invataturi pentru ... mine:

Cum a dispărut dulceaţa
„Cuconiţă, musafirii îs de două nuci ori îs de cinci?”

Vremurile în care musafirii erau poftiţi la o dulceaţă, cu un pahar cu apă rece alături, au apus. Nu-i vorbă, şi musafirii sunt pe cale de dispariţie, pentru că lumea a intrat într-un vertij – o forţă nevăzută îi învârte, parcă, pe oameni, împotriva dorinţei lor, iar lor nu le mai pasă.

Ritualul planurilor de la ora 5

Dulceaţa e acum doar un ingredient pentru clătite, aruncat în goană de pe raft în coşul de la supermarket, scanat cu indiferenţă de casiera prinsă în mrejele plictisului, transportat în grabă şi adesea uitat într-un dulap, până la expirare.

Acum, că au dat în pârg toate roadele începutului de vară, parcă ni s-a făcut dor, nu atât de dulceaţă, cât de poveştile ţesute în jurul ei...

„La ora 5, ne adunam toţi, aici, la ceai. Mama gătea foarte bine. Făcea cornuleţe, cremşnit, torturi cu multă frişcă... Uite-aici era masa, unde stăm noi acum... La ora cinci, în fiecare zi, îmi beau cafeaua şi-mi fac planuri pentru a doua zi. Fără planuri nu faci nimic!”, spune doamna Ionela Bărbieru, urmaşa unei familii burgheze, născută pe 14 ianuarie 1944, la Iaşi.

Tatăl său, Ioan Bărbieru, născut în 1914, în Basarabia, la Bălţi, a rămas orfan la doar câteva luni şi a ajuns, printr-un complex de împrejurări în România, fiind crescut de o familie din Bucureşti. Asemenea tatălui său, care a căzut secerat la Varşovia, în plin război mondial, a devenit ofiţer. S-a căsătorit cu o moldoveancă, Maria Sinescu, fata unui dascăl din apropierea Iaşului. „Tata, care s-a stins în 1971, a avut multă vreme o ordonanţă, care mai făcea din treburile gospodăriei. Am avut în casă şi femeie care avea grijă de copii, dar de la o vreme n-a mai fost voie”, spune fără prea mare părere de rău dna Bărbieru.

După o viaţă întreagă în care a încercat să-şi ascundă obârşiile şi manierele, pentru a nu deveni victima comuniştilor, acum nu mai face prea mult caz de sângele albastru: „În secolul nostru nu mai e valabil sângele albastru. Acum avem nevoie de bun simţ, de educaţie şi de puterea de a pune umărul la treabă. Poţi să ai sânge albastru şi să fii o lepră. Copilul meu a făcut cursuri de pian, de franceză, dar a fost şi la muncă patriotică. Viaţa te pune în situaţii ambigue”.

Cum a dispărut dulceaţa...

Din când în când, ne întoarcem la dulceaţă:„Când într-o casă veneaumusafiri pe care nu-i cunoştea, slujnica întreba: Cuconiţă, musafirii îs de două nuci ori îs de cinci?” La noi veneau mereu generali, oameni de vază”... Acum, avem sub priviri, mărturie a acelor vremuri, linguriţe suave şi desuete, lângă o minunăţie de dantelărie franţuzească, albă şi spumoasă cum nu mai găseşti azi nici la mall: „Vai, nu-ţi poţi închipui ce-mi place să merg la mall!”, spune doamna, lăsându-mă pentru câteva secunde perplexă. „De ce nu? Mă duc să mă uit la magazinele de pantofi... La bijuterii, la ceasuri, îţi dai seama dacă tipul care le aduce e priceput sau amator. Şi maşinile îmi plac teribil! Mă uit să văd caracteristicile motorului. O maşină vorbeşte despre stadiul de dezvoltare în care ne aflăm”, mărturiseşte profesoara de fizică.

Tocmai când mă gândeam că din pricina acestor preocupări doamna nu mai face dulceaţă, am primit lovitura de graţie:„Internetul este marea mea pasiune! Aş putea să citesc 24 de ore din 24. Am câteva site-uri pe care intru mereu. Am găsit acum nişte chestiuni despre Alexandru cel Mare absolut fabuloase. Suntem într-o eră a vitezei, trebuie să vedem partea ei bună! Acum, e mult mai uşor să obţii lucrurile: mergi la bancomat, nu mai are nimeni de păzit vreo ladă cu bani, nu mai mergi la croitoreasă, la trei probe, pui rufele la spălat la maşină...”

Şi pentru că există internet, nici grevele nu-şi mai au rostul: „Greva era pentru timpurile în care trăia tata mare, că atunci telegraful mergea din stâlp în stâlp! Acum ne vedem unii pe alţii din satelit, cum e posibil să mai protestăm la grămadă?”

Cât despre necazuri, cum au venit, aşa s-or duce: „Am reuşit noi să scăpăm de foamete, trebuie să ne mobilizăm şi vom trece şi de criza asta. Sunt convinsă că avem oameni contemporani de valoare, doar că n-au vrut să intre în politică, pentru că e o mocirlă. Dar noi, românii, suntem oameni harnici şi inteligenţi, vom răzbate. Ce e bun la mine, spun şi la alţii, ce e rău, spăl la mine acasă. Nu îmbogăţesc cultura generală a nimănui cu necazul meu!”.

Gina Popa

sursa: http://www.evenimentul.ro/articol/cuconita-musafirii-is-de-doua-nuci-ori-is-de-cinci.html